Angajați

noiembrie 6, 2017

Letiția Vlădescu

Letiția Vlădescu s-a născut la data de 21 decembrie 1987 la Târgoviște. Provine dintr-o familie de muzicieni. A început să studieze vioara, de la vârsta de 5 ani și a urmat cursurile Liceului de muzică „George Enescu” din capitală,
noiembrie 6, 2017

Marius Mitrofan

Marius Mitrofan este un bariton cu o voce remarcabilă, apreciat pentru timbrul său vocal distinctiv și prezența scenică deosebită. Cu o carieră impresionantă în lumea operetei, Marius Mitrofan se remarcă prin interpretările sale pline de pasiune și profunzime.
noiembrie 6, 2017

Mediana Vlad

Licențiată a Universității Naționale de Muzică București, unde a absolvit și cursurile de master și a obținut, în 2010, înaltul titlu academic de Doctor în Muzică pentru prezentarea temei „Portretul emoțional al sopranei de coloratură dramatică
noiembrie 6, 2017

Mioara Manea Arvunescu

A absolvit în anul 1989, secția Canto Clasic din cadrul Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” - București, la clasa profesorului Arta Florescu și cursuri de specializare la Conservatorul de Muzică - Berlin, la clasa profesorului
noiembrie 6, 2017

Oana Rusu

A absolvit Universitatea de Arte Teatrale din Târgu Mureș, secția Actorie. A colaborat cu regizori renumiți, precum Alexander Hausvater, Mihai Măniuțiu, Cristian Juncu, Beatrice Rancea, Sorin Militaru sau Béres Áttila. Activitatea sa artistică include numeroase apariții TV
noiembrie 6, 2017

Orest Pîslariu-Ranghilof

Bas-bariton, absolvent al Academiei de Muzică-București, la clasa maestrului Hero Lupescu, al cursurilor de masterclass cu Toma Popescu, Theodore Coresi, Mariana Nicolesco, Alfredo Mariotti si Virginia Zeani, în prezent prim-solist al Teatrului Național de Operetă
noiembrie 5, 2017

Tina Munteanu

Tina Munteanu este absolventă a Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” și a Universității Naționale de Muzică din București. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții muzicale de prestigiu din țară, printre care Orchestra Națională Radio, Opera Națională din București,
btn-lounge-down