Vrei să faci parte din universul fascinant al teatrului?

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” caută elevi (16+) și studenți pasionați, energici și dornici
să se implice în activități de voluntariat în cadrul spectacolelor noastre!

Ce vei face?

  • Vei ajuta publicul să se orienteze în sală și să se bucure de o experiență cât mai plăcută.
  • Vei participa la organizarea accesului la spectacole și la distribuirea materialelor informative.
  • Vei lucra cot la cot cu echipa teatrului și vei învăța din culisele unei instituții artistice profesioniste.

Ce câștigi?

  • Acces la spectacolele teatrului – vezi musicaluri și operete de excepție dintr-o perspectivă specială.
  • Experiență practică într-un mediu cultural dinamic.
  • Certificat de voluntariat/ adeverință de voluntariat la finalul colaborării.
  • Noi prieteni și o comunitate artistică din care te vei simți parte.

Urmează pașii pentru a deveni voluntar TNOMID:

  1. Citește cu atenție Regulamentul aflat [  AICI  ]
  2. Verifică eligibilitatea:

Trebuie să ai cel puțin 16 ani împliniți și să fii apt din punct de vedere medical pentru activități de voluntariat.

  1. Descarcă formularele necesare:  [ cerere înscriere voluntar    |    acord GDPR pentru prelucrarea datelor cu caracter personal    |     acordul părintelui / tutore legal.  ]
  2. Completează și semnează documentele:

Documentele necesare includ:

  • cerere de înscriere
  • acord pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
  • acordul părinților/tutorelui legal (pentru minori între 16–18 ani)
  • copie act de identitate
  1. Trimite documentele completate:

Transmite toate documentele, scanate, la adresa de e-mail voluntariat@opereta.ro.

  1. Așteaptă analiza dosarului:

Teatrul va analiza documentația transmisă și îți va comunica dacă cererea ta este aprobată sau respinsă.

  1. Semnează contractul oficial de voluntariat:

În cazul aprobării, vei semna contractul în format final. Vei primi un exemplar semnat și înregistrat înainte de începerea activității.

  1. Primești fișa voluntarului și fișa de protecție:

Acestea descriu clar responsabilitățile și măsurile de siguranță. Sunt obligatorii și însoțesc contractul.

  1. Participi la o sesiune de instruire:

Vei fi instruit înainte de a începe activitatea, pentru a cunoaște responsabilitățile, regulile interne și cadrul de lucru.

  1. Începi activitatea de voluntariat:

Sub coordonarea unei persoane desemnate, te vei implica în activitățile teatrului.

  1. Primești certificat de voluntariat (la final): La încheierea activității, poți solicita un certificat de voluntariat.

Hai să construim împreună momente de neuitat, pe scenă și în sală!