Andrei Teașcă

Cristina Bleandură
noiembrie 6, 2017
Andrei Lazăr
noiembrie 7, 2017

Andrei Teașcă

A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, în 1999, la clasa prof. Mircea Albulescu. A făcut studii particulare de iluzionism, iar în 2009, primește de la Ministerul Culturii atestatul de Magician.

A urmat stagii de pregătire profesională în domeniul iluzionismului în Coreea, Turcia și Grecia și este membru fondator al Asociației Magicienilor din România și al Academiei de Magie, unde se ocupă de pregătirea tinerilor magicieni.

În paralel, desfășoară o bogată activitate performativă, susținând spectacole de magie atât în cadrul Teatrului de Magie, pe care l-a înființat, cât și în alte instituții sau cu ocazia unor evenimente private.
Din 2010, este colaborator al Teatrului de Operetă și Musical, unde participă, alături de asistentele sale de magie, în spectacolul colaj de chansonete „Paris, mon amour”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă. Tot în 2010, a susținut în cadrul Teatrului recitalul

de magie „Hazard”, o producție construită după un concept propriu care îmbină arta magiei cu muzica și teatrul și care a beneficiat de acompaniamentul live al Orchestrei Teatrului de Operetă.