Valentina Daniela Coțofană

Ionuț Voloc
martie 6, 2022
Ionuț Leau
martie 6, 2022
Ionuț Voloc
martie 6, 2022
Ionuț Leau
martie 6, 2022

Valentina Daniela Coțofană

A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București în anul 2008, unde a studiat vioara, având-o ca profesor inițiator și îndrumător pe doamna profesor Elisabeta Tomescu Ciomu, urmând în liceu cursurile cu doamna Rodica Drăgolici. Ulterior, și-a continuat studiile în cadrul Universității Naționale de Muzică din București (U.N.M.B.) –  Facultatea de Interpretare Muzicală (F.I.M.) – vioară, la clasa doamnei prof.univ.lect. Mirela Moraru-Tomescu.

Parcurs profesional

Începând cu anul 2008 devine membru colaborator  în cadrul mai multor orchestre din București alături de care își va desfășura activitatea pe parcursul următorilor ani. Printre acestea, pot fi amintite următoarele colaborări:

– 2008 Orchestra “Concerto” din cadrul F.I.M.-U.N.M.B. alături de care a participat la un turneu cu prilejul Festivalului de muzică sacră în mai multe orașe din Germania
– 2010 Orchestra Naţională de Tineret a României în cadrul  preselecției Eurovision Young Musician – București
– 2010 Membră a Orchestrei de tineret Simfonietta – în cadrul Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii” – Sinaia
– 2010 Membru colaborator al Orchestrei Teatrului de Operă și Balet „Oleg  Danovsky” – Constanța
– 2011 Secretar juriu al Concursului internațional „Gorge Enescu” – secția vioară și însoțitor oficial al Festivalului Internațional „George Enescu
– 2011-2012 Symphonic Orchestra din cadrul concertului HAVASI  Symphonic Red Concert Show – București
– 2012-2013 Membru colaborator a orchestrei Filarmonicii din Focșani
-2012-2013 Membru Colaborator a Orchestrei Strauss Festival Orchestra din Vienna în cadrul Spectacolului„Vienna Classic Christmas”- București
– 2013-2017 a mai colaborat cu orchestre precum European Royal Orchestra, Bucharest Ladies Orchestra, Bucharest Symphonic Orchestra, Ocrchestra Comică pentru Copii București
-2013 – 2020 – Membră permanentă a grupului de muzică tradițională si medievală “Truverii”

În calitate de artist instrumentist la următoarele instrumente: vioară (principal), titeră, harpă celtică, bouzuky irlandez, bodhran, percuții 2013. În același an începe o nouă colaborare permanentă în cadrul a încă două proiecte muzicale, de data aceasta cu specific irlandez:

Grupul acustic „The Irish Balladiers” și formația de punk-rock celtic „Blackbeers”.

– 2014 – 2015 Instructor de vioară în cadrul proiectului ”Pepiniera de talente”,  coordonat de către Centrul Cultural Casa Artelor din cadrul Primăriei Sectorului 3 din București.

În anul 2015 se alătură Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” în calitate de artist instrumentist- violonist, unde evoluează în cadrul orchestrei acestuia în spectacole ca: „My fair Lady”, „Kiss me, Kate!”, „Liliacul”, „Parcul de distracții”, „Silvia”, „Voievodul Țiganilor”, „Bonjour, bonne nuit, Paris!”, „Călătorie în lumea filmului și a musicalului”, „Dolce Vita”, iar lista poate continua.

A urmat diferite cursuri de perfecționare și masterclass-uri din care amintim:

  • 2006 Cursul Internațional de Măiestrie Violonistică susținut de către violonistul și Prof . univ. dr. Florin Croitoru organizată de Fundaţia pentru Pluralism la clasa.- Sibiu (RO)
  • 2009 Cursurile de Măiestrie susținute de violonistul și profesorul Liviu Prunaru.- Cumpătu (RO)
  • 2010 Cursurile de orchestră din cadrul Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii” – Sibiu (RO)
  • 2017 Masterclass de interpretare a muzicii irlandeze din cadrul cursurilor de vară “Willie Clacy Summer School” la clasa prof. James Kelly – Miltown Malbay (IE)

Vom menționa câteva dintre premiile sale obținute pe parcursul formării sale profesionale, cum ar fi:

2001 – Premiul III la Olimpiada de Muzica pe etapa pe țară – București (RO)
2002-2005 – premiul al II-lea la Concursul Naţional de Interpretare-teorie „Garabet Avachian”- București (RO)
2007 – premiul al II-lea la Concursul de Interpretare Insrumentală „Timotei Popovici”- Sibiu (RO)
2008 – premiul al III-lea la Concursul Internaţional de Interpretare „George Georgescu”- Tulcea (RO)

  • premiul I la Concursul de Virtuozitate „Dinu Lipatti”- București (RO)

De asemenea, a participat la numeroase festivaluri și turnee atât naționale cât și internaținale, dintre care amintim:

  • 2008 – turneul din cadrul Festivalului de muzică sacră suținut în orașe precum Koln, Wuppertal și Dortmund (DE)
  • 2011 – Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu” (RO)
  • 2012 – Festivalul Internațional “RadiRo” (RO)
  • 2013 – Festivalul “Viața e frumoasă” ediția a VI-a, organizat de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” unde a participat în calitate de membră a formației camerale a Studioului de Canto Alfredo Pascu – București (RO)
  • 2013 – 2021 Festivaluri de muzică medievală din Sighișoara, Sibiu, Timișoara, Pliska și Sofia (BG),
  • 2015 – 2021 in calitate de invitat, a suținut numeroase spectacole și ateliere de muzică pentru copii, în cadrul Festivalului internațional “Puppets Occupy Street” – Craiova (RO)
btn-lounge-down