📍 Opereta Lounge (Foaier) – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
În cadrul seriei de evenimente „Săptămâna Ion Dacian”, vă invităm la o sărbătoare a vocilor mari și a eleganței interpretative: „VIVA LA VOCE!”. Recitalul aniversar aduce un omagiu tradiției teatrului muzical și spiritului strălucit al maestrului Ion Dacian, printr-o întâlnire artistică de excepție dedicată registrului de tenor. Publicul se va bucura de forța, sensibilitatea și virtuozitatea tenorilor Andrei Petre (Opera Națională București), Paul Lungu (Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”), George Vîrban și Mihai Urzicana, alături de prezența de înaltă ținută a invitatului special, tenorul Alfredo Pascu. Într-o ambianță caldă și primitoare în Opereta Lounge, cele mai îndrăgite canțonete și arii din repertoriul clasic de operetă vor răsuna într-o interpretare memorabilă, celebrând noblețea și farmecul vocii umane.


