Gala Extraordinară a Operetei Românești

Concertul celor trei tenori la Sinaia
aprilie 23, 2018
Seară de balet
mai 9, 2018

Gala Extraordinară a Operetei Românești

Buchetul celebrelor operete românești înflorește în interpretarea soliștilor Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” acompaniați de ansamblurile orchestră, cor și balet sub îndrumarea dirijorului Lucian Vlădescu.
Nicicând nu a fost mai potrivit un asemenea regal muzical. Sărbătorim astfel Anul Centenar prin muzică românească autentică. Tradiția, cultura și folclorul se împletesc în operetele compozitorilor români și sunt transmise mai departe, către public, cu talent și dăruire, de echipa Operetei bucureștene.

„Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” își propune în acest spectacol valorificarea muzicii românești culte de inspirație folclorică spre satisfacerea nevoii publicului de frumos, reîntoarcerea la autentic și stoparea fenomenului de kitsch și nonvaloare.
În contextul în care dintotdeauna, dar în special în ultimele decenii, se pune din ce în ce mai mult preț pe specificul național și pe o individualitate puternică în artă, consider că și opereta – între celelalte genuri muzicale – a contribuit într-o bună măsură la crearea elementului național românesc.
Din acest punct de vedere, mijlocul secolului al XX-lea este, practic, începutul unei noi ere pentru muzica românească de operetă, marcând perioada când s-au creat cele mai valoroase lucrări, în care folclorul a jucat un rol primordial. Felul în care s-au servit de el compozitorii de operete a făcut diferența de valoare a creațiilor și a stabilit ierarhia lor.
În procesul formațional și educațional al tinerilor (al publicului adult de mâine) se cere, mai mult ca oricând, păstrarea și revenirea la adevăratele valori ale acestei națiuni pentru că astăzi este necesar să se insiste pentru autentic, valoare, cunoaștere, restaurare. Este asemenea picturii din bisericile vechi pe cale de a se deterioara. Pictura se cere refăcută și păstrată.”
Bianca Ionescu – Ballo (director general Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”)

Cele mai reprezentative momente muzicale din următoarele operete românești:
-„Lăsați-mă să cânt” și „Lysistrata” de Gherase Dendrino
– „Plutașul de pe Bistrița” și „Ana Lugojana” de Filaret Barbu
-„Soarele Londrei”, „Culegătorii de stele”, „Leonard” și „Răspântia” de Florin Comișel
– „Eternele iubiri” și „Valurile Dunării” de George Grigoriu
– „Fântâna Blanduziei” de Cornel Trăilescu
– „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn
și celebrul vals „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici în variantă de soprană.

La acest eveniment vor interpreta solistele:
Doina Scripcaru, Bianca Ionescu-Ballo, Silvia Șohterus – Mărăscu, Tina Munteanu, Patricia Seymour, Gabriela Daha, Mediana Vlad, Daniela Bucșan, Gladiola Nițulescu – Lamatic, Mioara Manea – Arvunescu, Amelia Antoniu, Virginia Stamate – Simulescu, Raluca Ciocă.

și soliștii:
Alfredo Pascu, George Ionuț Vîrban, Alexandru Constantin, Andrei Pleșca, Stefan Popov, Valentino Tiron, Marius Mitrofan, Orest Pâslariu – Ranghilof, Mihnea Lamatic, Daniel Madia, Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Victor Bucur.

Echipa artistică:
Concept spectacol: Bianca Ionescu- Ballo
Conducerea muzicală: Lucian Vlădescu
Consilier artistic: Gladiola Nițulescu- Lamatic
Concept regizoral: Cătălin Voineag
Dirijor cor: Aurel Muraru
Concept scenografic: Elisabeta Făcăianu
Producător: Ovidiu Huminiuc
Prezintă: Alexandra Velniciuc
Coregrafie: Cătălin Cocheș
Maeștri de repetiție balet: Sorina Tiron și Cătălin Cocheș
Costume populare oferite prin amabilitatea Cristinei Chiriac, „Flori de Ie”

Dans Fluieraș:
Corina Andreica, Andrei Ciobanu, Diana Năstase, Lorendi Rădulescu, Geraldina Petre, Stelian Gâmboțeanu, Dana Moise, Ștefan Baloi

Dans Ardelenesc:
Soliști: Sorina M. Tiron, Relu Dobrin, Eugenia Stoian, Andrei Ciobanu
Ansamblu: Corina Andreica, Octavian Ștefănescu, Diana Năstase, Lorendi Radulescu, Geraldina Petre, Stelian Gâmboțeanu, Denisa Anastasiu, Ștefan Baloi, Raluca Florescu Herciu, Diana Marin, Dana Moise, Raisa Radamovschi, Oana Vâlceanu, Monica Agarici.

Costume populare oferite de: Flori de ie

Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, România Liberă, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.

Sponsori: Bucuria, ookee.ro.