Istoric

Scurt istoric al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”

 

De la vodeviluri la operetă

Istoria operetei din România a început cu mult timp înainte de instituționalizarea acestui gen muzical în România.

În anii 1830-1831, în principalele centre culturale din țară, viața artistică era dominată de vodevil (formă a teatrului muzical). Librete scrise de Vasile Alecsandri, Matei Millo, Costache Negruzzi sau Eugeniu Carada fuseseră transformate în vodeviluri devenite deja celebre. Compozitori precum Eduard Caudella, Alexandru Flechtenmacher, Johann Andreas Wachmann, Iacob Mureșianu, contribuiau, prin creațiile lor, la familiarizarea publicului cu acest gen muzical, iar lucrări precum „Crai Nou” (1882, prima operetă românească), a lui Ciprian Porumbescu, sau așa-numitele „opere comice”, se numărau printre preferatele iubitorilor de muzică.

După unii muzicologi, momentul nașterii operetei românești este considerat a fi anul 1848, când lucrarea „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, un vodevil cu o neobișnuit de dezvoltată latură muzicală, s-a bucurat de mare succes.

De atunci, opereta a început să fie susținută de artiști precum tenorul Constantin Grigoriu - care, împreună cu trupa sa, prezenta, în vestita Grădină Oteteleșanu, aproape tot repertoriul de operetă, făcând astfel cunoscuți artiști precum Florica Cristoforeanu, Mara d’Asti, Florica Florescu, Ion Băjenaru, George Niculescu-Basu, V. Maximilian, Nae Leonard - dar și de oamenii de teatru precum Constantin Tănase și Nicolae Vlădoianu (directorii companiilor teatrale „Cărăbuș” și respectiv „Alhambra” - reprezentative pentru teatrul de revistă).

Un teatru pentru artiști de referință

După succesele de la Alhambra, genul operetei a primit susținere din partea Teatrului Armatei, care, la secția de muzică cu sediul în str. Uranus, a oferit reprezentații de operetă. În 1950 a fost înființat Teatrul de Stat de Operetă, care a fost inaugurat cu premiera „Vânt de libertate” de Isaak Dunaevski, spectacol la realizarea căruia au contribuit cântăreți precum Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman, Migry Avram Nicolau, Toni Buiacici, Tiberiu Simionescu, N. Ionescu Dodo și mulți alții. Lucrări de referință aveau să contribuie, de asemenea, la creșterea calității artistice a producțiilor teatrului, așa cum au fost cele care alcătuiau repertoriul instituției în perioada în care se afla la conducere unul dintre cei mai importanți tenori pe care i-a avut opereta - Ion Dacian -, cel al cărui nume se află, începând cu 1992, în titulatura teatrului: „Țara surâsului” de Franz Lehár (1965); „Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez (1966); „Sânge vienez” de Johann Strauss (1967), „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán (1967) etc.

Căutări

Începând cu 1986, când clădirea Teatrului „Regina Maria”, gazda Operetei, a fost dărâmată, instituția bucureșteană și-a primit spectatorii în Sala Mică din clădirea Teatrului Național. Din acel moment, dar mai ales după 1989, instituția a traversat o perioadă de căutări, de încercări, de adaptare la noi condiții. Sub directoratul Soranei Coroamă Stanca, s-a încercat, spre exemplu, modernizarea repertoriului, montându-se cabaret politic („Plaisir d’amour”) și desfășurându-se concerte ca „Stabat Mater” de Rossini ori „Concert Mozart”. Un suflu nou a fost adus Operetei între anii 1994-1999, când instituția a fost condusă de tenorul Dorin Teodorescu. Între anii 1990-1997, multe titluri au fost reluate, acest lucru datorându-se în primul rând susținerii financiare fluctuante de care a beneficiat.

În 2001, Teatrul de Operetă avea să primească, prin Hotărâre de Guvern, titulatura de Teatru Național, stagiunea fiind marcată de premiera „Miss Virtute (Suzana)”, de Jean Gilbert, în regia Constanței Câmpeanu. În 2005, din pricina unui incendiu care a devastat bună parte din spațiile de desfășurare a spectacolelor, Teatrul a fost nevoit să-si reloce activitatea în alte spații nu neapărat adecvate spectacolului muzical.

Deși la puțin timp a fost atribuită teatrului Sala Omnia, ca sediu propriu, stagiunea 2005-2006 s-a desfășurat cu o serie de deplasări în țară și străinătate, sala primită neputând fi amenajată ca spațiu pentru spectacole.

 

Un alt început

Din 2006, când conducerea Teatrului a fost preluată de Răzvan Ioan Dincă, pe atunci director al Teatrului „George Ciprian” din Buzău, instituția a intrat într-un amplu proces de reformare atât la nivel artistic, cât si la nivel tehnic și administrativ.

Premiere precum baletul „Roșu și Negru”, după romanul cu același nume al lui Stendhal, în regia Alexei Mezincescu și coregrafia Adinei Cezar, musicalul „Broadway-București”, care  a familiarizat publicul cu unele dintre cele mai cunoscute producții de Broadway („Cats”, „Chicago”, „Cabaret”, „Evita”, „Fantoma de la Operă” sau „Poveste din Cartierul de Vest”) - sunt primele exemple de spectacole care au marcat tendința de înnoire a teatrului.

 

Opereta - într-o nouă formă

Din 2006 și până în prezent, Teatrul a cunoscut o perioadă de înnoire și modernizare continuă, menită să îl transforme într-o instituție culturală a secolului XXI. Schimbările propuse vizau în principal creșterea calității producțiilor din punct de vedere artistic și tehnic, atragerea unor noi categorii de public (în special publicul tânăr) și conturarea unei noi imagini a Operetei, care să ilustreze atât bogata sa tradiție, cât și noile proiecte de viitor, astfel încât Teatrul să poată deveni un important centru cultural al Capitalei.

În acest context, au existat schimbări semnificative în repertoriu, care astăzi include unele dintre cele mai cunoscute operete de Emmerich Kálmán, Franz Lehár sau Johann Strauss (toate acestea în montări noi), dar și câteva titluri de musical. Unul dintre momentele majore a avut loc în 2009, când Teatrul a montat primul musical realizat de o instituție profesionistă de gen din România: musicalul „Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic. În 2011, Teatrul a montat un alt musical de succes - „Rebecca” de Michael Kunze și Sylvester Levay.

Repertoriul actual include: 3 musicaluri, 5 operete, 1 spectacol-colaj de chansonete, concerte și evenimente de gală, dar și spectacole și ateliere pentru copii.

Schimbărilor repertoriale li s-au adăugat și schimbări semnificative la nivelul poziționării teatrului în peisajul cultural național și internațional, prin colaborări extinse cu instituții similare din țară și străinătate (ex. Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta, Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg), spectacole realizate în coproducție cu acestea, proiecte de formare profesională (împreună cu Accademia Teatro alla Scala din Milano), dublate de un proces continuu de îmbunătățire a imaginii instituției. Un loc important ocupă Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e frumoasă”, prilej pentru primirea unor trupe străine de operetă, pentru premiere, conferințe, concursuri, seminarii, expoziții etc.

Odată cu finalizarea noului sediu al Teatrului (în 2014), instituția își propune să inițieze și să dezvolte noi proiecte de anvergură, primul dintre acestea fiind premiera musicalului „Fantoma de la Operă” inspirat din romanul lui Gaston Leroux, pe muzica lui Andrew Lloyd Weber.

 

Noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Începând cu 2011, Teatrul Național a intrat într-un proces de reabilitare, ceea ce a determinat desfășurarea temporară a activității Operetei în cadrul unui amplu turneu național, în principalele orașe din țară. În paralel, pentru că o relocare urgentă a activității teatrului era necesară, a început construirea primului sediu dedicat exclusiv Teatrului de Operetă și Musical, care este, în același timp, și prima clădire pentru spectacole cu profil muzical construită în România după 1989.

Proiectul arhitectural elaborat în acest scop a rezultat în urma unor consultări cu specialiști de marcă atât autohtoni cât și străini și vizează construirea cât mai rapidă a spațiului propus pe un teren lipsit de construcții pe bulevardul Mircea Vodă, între ansamblul Ministerul Culturii/Biblioteca Națională și Camera de Comerț a României.

Noul sediu este un spațiu gândit și edificat conform celor mai moderne concepte de realizare a spectacolului, cu metode, tehnologii și echipamente de ultimă generație, care oferă condiții ideale montării spectacolelor și care permite multiple genuri de manifestări scenice, de la cele clasice până la cele contemporane, dispunând de dotări și echipamente care servesc total spectacolul.

Clădirea este una modernă, conceptul propus încadrând acest spațiu atât în situl construit al zonei cât și în trendul arhitecturii contemporane practicate în Europa și cuprinde nenumărate spații dedicate desfășurării activităților artistice:

  • sala spectacol, cu o capacitate de 550 locuri
  • scena
  • sala pentru repetiții cor și balet
  • zona pentru repetiții orchestră
  • fosa pentru orchestră
  • foaier, cu o capacitate de 100-150 locuri

La acestea, se adaugă spații auxiliare precum: cabine individuale de repetiții muzicieni, depozite costume, cizmărie, croitorie, depozit de partituri muzicale, mai multe spații pentru deservirea publicului și anexe.

În ceea ce privește spațiile exterioare, se preconizează construirea în viitor a unor terase care să ofere posibilitatea amenajării unui teatru în aer liber. În spațiile exterioare din apropierea clădirii, se dorește construirea unei parcări proprii, a unor platforme și alei carosabile pentru accesul facil al spectatorilor, al personalului de deservire al teatrului, precum și a mașinilor de intervenție.

X