Istoric

De la vodeviluri la operetă

Istoria operetei din România a început cu mult timp înainte de instituționalizarea acestui gen muzical în România.

În anii 1830, în principalele centre culturale din țară, viața artistică era dominată de vodevil (formă a teatrului muzical). Librete scrise de Vasile Alecsandri, Matei Millo, Costache Negruzzi sau Eugeniu Carada fuseseră transformate în vodeviluri devenite deja celebre. Compozitori precum Eduard Caudella, Alexandru Flechtenmacher, Johann Andreas Wachmann, Iacob Mureșianu au contribuit, prin creațiile lor, la familiarizarea publicului cu acest gen muzical, iar lucrări precum „Crai Nou” (1882, prima operetă românească), a lui Ciprian Porumbescu, sau așa-numitele „opere comice”, s-au numărat printre preferatele iubitorilor de muzică.

După unii muzicologi, momentul nașterii operetei românești este considerat a fi anul 1848, când lucrarea „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, un vodevil cu o  latură muzicală neobișnuit de dezvoltată, s-a bucurat de mare succes.

De atunci, opereta a început să fie susținută de artiști precum tenorul Constantin Grigoriu – care, împreună cu trupa sa, prezenta, în vestita Grădină Oteteleșanu, aproape tot repertoriul de operetă, făcând astfel cunoscuți artiști precum Florica Cristoforeanu, Mara d’Asti, Florica Florescu, Ion Băjenaru, George Niculescu-Basu, V. Maximilian, Nae Leonard – dar și de oamenii de teatru precum Constantin Tănase și Nicolae Vlădoianu (directorii companiilor teatrale „Cărăbuș” și, respectiv, „Alhambra” – reprezentative pentru teatrul de revistă).

Un teatru pentru artiști de referință

După succesele de la Alhambra, genul operetei a primit susținere din partea Teatrului Armatei, care, la secția de muzică din str. Uranus, a oferit reprezentații de operetă. În 1950 a fost înființat Teatrul de Stat de Operetă care a fost inaugurat cu premiera „Vânt de libertate” de Isaak Dunaevski, spectacol la realizarea căruia au contribuit artiști precum Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman, Migry Avram Nicolau, Toni Buiacici, Tiberiu Simionescu, N. Ionescu Dodo și mulți alții. Lucrări de referință aveau să contribuie, de asemenea, la creșterea calității artistice a producțiilor teatrului, așa cum au fost cele care alcătuiau repertoriul instituției în perioada în care se afla la conducere unul dintre cei mai importanți tenori pe care i-a avut opereta – Ion Dacian -, cel al cărui nume se află, începând cu 1992, în titulatura teatrului: „Țara surâsului” de Franz Lehár (1965); „Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez (1966); „Sânge vienez” de Johann Strauss (1967), „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán (1967) etc.

Până în anul 1986, când a fost dărâmată împreună cu multe alte clădiri din centrul istoric al capitalei, gazda Operetei a fost clădirea Teatrului „Regina Maria”. Apoi, instituția bucureșteană și-a primit spectatorii în Sala Mică a Teatrului Național. Din acel moment, dar mai ales după 1989, instituția a traversat o perioadă de căutări, de încercări, de adaptare la noi condiții. Sub directoratul Soranei Coroamă Stanca, s-a încercat, spre exemplu, modernizarea repertoriului, montându-se cabaret politic („Plaisir d’amour”) și desfășurându-se concerte ca „Stabat Mater” de Rossini ori un „Concert Mozart”. Un suflu nou a fost adus Operetei între anii 1994 și1999, când instituția a fost condusă de tenorul Dorin Teodorescu.

În 2001, Teatrul de Operetă avea să primească, prin Hotărâre de Guvern, titulatura de Teatru Național, stagiunea fiind marcată de premiera „Miss Virtute (Suzana)”, de Jean Gilbert, în regia Constanței Câmpeanu. În 2005, din cauza unui incendiu care a devastat bună parte din spațiile de spectacole, Teatrul a fost nevoit să-și desfășoare activitatea în alte spații, nu neapărat adecvate spectacolului muzical.

În 2006, conducerea Teatrului a fost preluată de Răzvan Ioan Dincă, iar instituția a intrat într-un amplu proces de înnoire atât la nivel artistic, cât si la nivel tehnic și administrativ. Premiere precum baletul „Roșu și Negru”, după romanul cu același nume al lui Stendhal, în regia Alexei Mezincescu și coregrafia Adinei Cezar, musicalul „Broadway-București”, care  a familiarizat publicul cu unele dintre cele mai cunoscute producții de Broadway („Cats”, „Chicago”, „Cabaret”, „Evita”, „Fantoma de la Operă” sau „Poveste din Cartierul de Vest”) – sunt primele spectacole care au marcat tendința de înnoire a teatrului.

În acest context, au existat schimbări semnificative în repertoriu, care astăzi include unele dintre cele mai cunoscute operete, dar și câteva titluri de musical. Unul dintre momentele importante a avut loc în 2009, când Teatrul a montat primul musical realizat de o instituție profesionistă de gen din România: musicalul „Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic. În 2011, Teatrul a montat un alt musical de succes – „Rebecca” de Michael Kunze și Sylvester Levay. În 2015 a avut premiera un alt musical, „Fantoma de la Operă”, inspirat din romanul lui Gaston Leroux, pe muzica lui Andrew Lloyd Weber.

Actualul Manager – Director General Interimar, soprana Bianca Ionescu Ballo, îşi propune atragerea unor noi categorii de public (în special publicul tânăr) și conturarea unei noi imagini a Operetei, care să îmbine bogata sa tradiție cu proiectele de viitor, menite să transforme Teatrul într-un important centru cultural al Capitalei.

Noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”

În anul 2011, Teatrul Național a intrat într-un proces de reabilitare, ceea ce a determinat desfășurarea temporară a activității Operetei în cadrul unui amplu turneu național, în principalele orașe din țară. În paralel, pentru că o mutare urgentă a activității teatrului era necesară, a început construirea primului sediu dedicat exclusiv Teatrului de Operetă și Musical, care este, în același timp, și prima clădire pentru spectacole cu profil muzical construită în România după 1989.

Clădirea este una modernă, conceptul propus încadrând acest spațiu atât în situl construit al zonei, cât și în trendul arhitecturii contemporane practicate în Europa, și cuprinde mai multe spații dedicate desfășurării activităților artistice:

  • sala spectacol, cu o capacitate de 550 locuri
  • scena
  • sala pentru repetiții cor și balet
  • zona pentru repetiții orchestră
  • fosa pentru orchestră
  • foaier, cu o capacitate de 100-150 locuri

La acestea, se adaugă spații auxiliare precum: cabine individuale de repetiții pentru muzicieni, depozite costume, cizmărie, croitorie, depozit de partituri muzicale, mai multe spații pentru deservirea publicului și anexe.
În ceea ce privește spațiile exterioare, aici vor fi construite niște terase care să ofere posibilitatea amenajării unui teatru în aer liber. În apropierea clădirii se vor construi o parcare, platforme și alei carosabile.