|
| |
Dorothy, Aladin și Supereroii revin! Teatru pentru copii pe scena TNOMID
Vă era dor de Dorothy și de Toto? De super eroii care au salvat poveștile din Valea Uitării? Sau de Aladin cel cu lampa fermecată? Atunci avem vești bune! Teatrul Ion Creangă se întoarce toamna aceasta pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cu un program de spectacole pentru întreaga familie! Printre titlurile pe care le veți putea urmări începând din weekendul 23-24 octombrie se numără spectacolul-colaj Supereroii revin, musicalul Vrăjitorul din Oz și feeria muzicală O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin. Trei super-producții care aduc laolaltă ingredientele unei experiențe de neratat pentru copii: aventuri extraordinare, personaje memorabile și o poveste în care binele triumfă – cu umor, candoare și curaj.
|
|
|
| |
SUPEREROII REVIN! – 23 oct, 11:00
| |
|
Lumea cărților și lumea virtuală sunt conectate: de fiecare dată când un copil renunță să mai citească și alege să-și petreacă timpul jucându-se online, un personaj dispare în Valea Uitării. Sub această amenințare, eroii din basme încearcă să reașeze universul poveștilor în echilibru. Însă, pe măsură ce lupta se întețește, o nouă misiune chiar mai importantă – salvarea timpului petrecut în familie – îi va transforma pe protagoniștii noștri în adevărați supereroi.
|
|
|
|
|
| |
VRĂJITORUL DIN OZ – 24 oct, 11:00
| |
Tinerii spectatori sunt invitați să li se alăture lui Dorothy, Toto și prietenilor lor pe drumul din cărămizi galbene, pentru a urmări îndrăgita poveste transpusă într-un spectacol muzical antrenant. La mai bine de 100 de ani de la publicare, „Vrăjitorul din Oz” continuă să emoționeze și să fascineze, mesajul său fiind o sursă de inspirație pentru copii și adulți deopotrivă: cu încredere și determinare orice obstacol poate fi depășit.
|
|
|
|
|
| |
O MIE ȘI UNA DE NOPȚI – LAMPA LUI ALADIN – 31 oct, 11:00
| |
|
Spectacolul spune povestea lui Aladin așa cum aceasta ni s-a transmis din vechime, din basmele și legendele celor O mie și una de nopți. Astfel, Aladin – eroul nostru – este un copil fericit, un copil cu stea în frunte care nu acceptă nefericirea celor din jur. Iar drept recompensă i se dăruiește lampa care îi era predestinată. Nu are trei dorințe. Ele sunt infinite, dar el știe să folosească lampa cu înțelepciune.
|
|
|
|
|
| |
Aflați mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Ion Creangă pe www.teatrulioncreanga.ro.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că accesul în sala de spectacol este permis – în cazul adulților – doar în baza prezentării Certificatului digital COVID, ca dovadă a vaccinării sau trecerii prin boală. Pentru copiii cu vârsta sub 12 ani accesul la spectacole nu este condiționat de prezentarea vreunui document medical.
|
|
|
|