Romeo și Julietta

“Romeo și Julieta” - primul musical pop-rock montat de o instituție profesionistă de teatru muzical din România

Romeo: Jorge (George Papagheorghe)/ Lucian Ionescu
Julieta: Diana Nițu/Cristina Bleandură
Lady Montague: Neli Niculae/ Adina Sima
Lady Capulet: Georgiana Mototolea/ Amelia Antoniu
Capulet tatăl: Orest Pîslariu-Ranghilof / Stefan Popov 
Mercuțio: Victor Bucur/ Filip Ristovski
Benvolio: Adrian Nour/ George Călin
Tybalt: Ernest Fazekas
Doica: Claudia Măru-Hanghiuc/ Raluca Stoica/ Mioara Manea-Arvunescu
Părintele Lorenzo: Demeter Andras/ Nicolae Lupu
Paris: Florin Budnaru/ Matei Chioariu
Prințul din Verona: Cătălin Petrescu/ Daniel Iordăchioae

Cu participarea Baletului, Corului și Orchestrei Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”


DESCRIERE

Musicalul „Romeo și Julieta”, creat de Gérard Presgurvic, a avut premiera pe scena Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” în aprilie 2009, fiind primul musical pop-rock montat de o instituție profesionistă de teatru muzical din țară. Producția a fost primită cu succes atât în rândul publicului, cât și al criticii de specialitate, care a numit musicalul „Spectacolul anului 2009” în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei „Actualitatea Muzicală”, ediția a XX-a.

Având la bază celebra poveste de dragoste scrisă de William Shakespeare, „Romeo et Juliette: de la Haine à l’Amour” (titlul francez original), musicalul nu se abate de la intriga originală, însă o repoziționează și traduce în zilele noastre. Romeo și Julieta sunt doi tineri care trăiesc într-o dramă universal valabilă, transmisă publicului prin ritmuri de pop-rock, cu versuri accesibile și recognoscibile în limbajul tinerilor de astăzi. Opțiunea lui Gérard Presgurvic pentru subiect, precum și transformarea acestuia sunt surprinse în următoarea declarație: „Este cea mai romantică și tragică piesă din istoria literaturii.


Este greu să găsești un subiect mai bun pentru un musical bun. Are toate ingredientele necesare: ură, dragoste, neînțelegere, destin, moarte, nuntă, libertate. Dincolo de toate acestea, am încercat să folosesc această poveste pentru a descoperi sentimente noi, dar universal valabile, în mine și în ceilalți.”

Producția acestui spectacol a reprezentat cea de-a doua colaborare a instituției muzicale bucureștene cu Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta (după opereta „Văduva veselă”), fiind parte a programului Opereta Deschisă, ce presupune parteneriate pe termen lung cu instituții din străinătate, schimburi de experiență și rezidențe culturale. Beneficiind astfel de aportul echipei de creație din Ungaria, versiunea română a musicalului este similară celei maghiare, păstrând structura muzicală, coregrafia și costumele folosite în montarea de la Budapesta, ceea ce a permis ulterior o colaborare inedită – o montare bilingvă româno-maghiară a musicalului, cu participarea soliștilor din ambele instituții muzicale.

„Asistăm la o adaptare modernă a celebrei piese de teatru cântată și dansată despre Dragoste și Ură, Bucurie și Durere, Viață și Moarte. Un spectacol atemporal și prezent în care răzbat subtil seismele vremurilor noastre tulburate de neliniști, lipsite de dragoste și credință. O tensiune subterană merge in crescendo spre final, când cei doi îndrăgostiți atârnă inerți de un ștreang. În această splendidă desfășurare dramatico-muzicală găsim ironie, maliție, observație satirică, tragism, dar și grație, tandrețe, poezie.”

Ludmila Patlanjoglu – Romeo și Julieta fără prejudecăți – Ziua

DETALII SPECTACOL

Spectacolul anului 2009 - în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei Actualitatea Muzicală, ediția a XX-a

Musical de Gérard Presgurvic
După piesa omonimă de William Shakespeare
Regia: KERO® - Kérenyi Miklós Gábor
Traducerea: Ernest Fazekas
Dirijor: Balázs Stauróczky


Maestru de cor: László Kéringer, Gabriel Popescu
Coregrafia: Eva Duda
Decorul: Bela Gotz
Costumele: Rita Velich
Lighting Design: Peter Somfai
Asistent de regie: Raluca Popa
Producator delegat general: George Calin

Partener coproducție: Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta

GALERIE FOTO

X
Abonează-te acum la newsletter
Abonarea trebuie confirmată din adresa de email scrisă mai sus. Cei care se înregistrează cu adresă de yahoo, trebuie să adauge adresa noastră de email newsletter@opereta.ro la contact. Dacă nu este adăugată, este posibil ca newsletter-ele noastre să intre în folderul de spam.