Cristian Caraman

Daniel Madia
noiembrie 6, 2017
Claudia Măru-Hanghiuc
noiembrie 6, 2017

Cristian Caraman

A urmat cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, specializarea Canto, absolvind în 1986. Între anii 1998-2000 a studiat Teorie și practică educațională (Master – ACSI Teacher Training Program USA), iar în 2005 a devenit Doctor în Muzică, titlu acordat de Universitatea Naționala de Muzică din București.

Și-a început activitatea profesională ca artist liric pentru Ansamblul „Doina” al Armatei, din care a făcut parte între anii 1979-1981. Au urmat evoluții ca solist pe scena Teatrului Liric din Craiova, între anii

1986-1990, și pe cea a Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” din București, în cadrul căruia este angajat din anul 1990. A colaborat de-a lungul timpului și cu alte instituții: Opera Națională Cluj, Opera Națională Timișoara, Teatrul Liric din Constanța, Teatrul Liric din Galați sau Filarmonica „George Enescu”.

Repertoriul său este vast, cu evoluții atât în spectacole de operă, cât și de operetă. A cântat în rolurile Don Ottavio („Don Giovanni” de W. A. Mozart), Tamino („Flautul fermecat” de

W. A. Mozart), Alfredo („La traviata” de Giuseppe Verdi), Eisenstein și Blind („Liliacul” de Johann Strauss-fiul), Ottokar („Voievodul țiganilor” de Johann Strauss-fiul), Ciprian Porumbescu („Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino), Edwin și Feri von Kerekes („Silvia” de Emmerich Kálmán), Tony („Poveste din Cartierul de Vest” de Leonard Berstein), Harry („My Fair Lady” de Frederick Loewe) sau Marco Polo („Secretul lui Marco Polo” de Francis López).