Contesa Maritza
Văduvă, nobilă, tânără, frumoasă, bogată, mai ales bogată - contesa Maritza este insistent curtată de admiratorii care o asaltează cu cereri în căsătorie. Pentru a scăpa de stăruinţele acestora, ea anunţă o logodnă cu un oarecare Koloman Jupan, bărbat care - aşa crede ea – nu există decât ca personaj în opereta Voievodul ţiganilor de Johann Strauss. Neplăcerile se ţin lanţ şi ghinionul o urmăreşte: logodnicul imaginar îşi face apariţia în carne şi oase, administratorul moşiei o nemulţumeşte, iar ghicitoarea satului, pe care o consultă din amuzament, îi prezice că în mai puţin de o lună de zile se va îndrăgosti de un bărbat frumos şi de neam boieresc.

Pentru a se feri de această neaşteptată şi neplăcută prezicere, Maritza se hotărăşte să petreacă o lună încheiată departe de societatea mondenă, retrasă la conac. Nici nu poate bănui că destinul îi hărăzise întâlnirea cu dragostea chiar aici. Şi cum se spune că de ceea ce îţi este scris nu scapi, prezicerea ţigăncii se împlineşte. Maritza se îndrăgosteşte chiar de administratorul moşiei sale, de fapt Contele Tassilo Endrödy-Wittenburg.

Această cunoscută şi îndrăgită operetă a lui Emmerich Kálmán este o prezenţă obişnuită pe scenele lirice din România. Ca parte a proiectului de reteatralizare a operetei şi din dorinţa de a oferi publicului modern acces la sincretismul propriu genului, recenta montare a Contesei Maritza a deplasat timpul acţiunii înapoi cu aproape un secol în scopul de a evidenţia farmecul intrigii.

Libretul operetei Contesa Maritza se bazează pe Romanul unui tânăr sărac de Octave Feuillet. Premiera absolută a celebrei operete a avut loc la Viena, la 28 februarie 1924, cu Hubert Marischka în rolul contelui Tassilo, şi a avut 374 de reprezentaţii.La noi în ţară, prima reprezentaţie a spectacolului a fost cu trupa lui N. Leonard, în anul 1927. La Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti, Contesa Maritza a avut premiera la 16 decembrie 1967. Versiunea în limba română a fost semnată de V. Timuş şi M. Păun.

„Decorul lui Jozsef Werner este de bun gust şi are exact atâta somptuozitate cât trebuie. Costumele Doinei Levintza sunt extraordinar de inventive şi de frumoase. Nu ştii ce să admiri mai mult: rochiile multicolore ale ţigăncilor, cele alb-roz ale ţărăncuţelor, sau cele înfoiate ale aristocratelor.(...)Reproducerea pe calc a fragmentelor de partitură este o idee excelentă şi foarte bine realizată grafic. Ca regizor şi ca director, Răzvan Dincă a dat o nouă strălucire operetei, fiind atent la dramaturgie, dar şi la detaliile legate de cor şi de decor. Entuziasmului său îi răspund entuziasmul publicului, dar şi aprecierile cunoscătorilor.” (Adrian Mihalache, Adevărul, noiembrie 2007)

Operetă în două acte de Emmerich Kálmán
Libretul de Julius Brammer şi Alfred Grünwald
Versiunea românească a libretului: V. Timuş şi M. Păun
Adaptarea libretului: Răzvan Ioan Dincă
Dirijor: Istvan Sillo, Ciprian Teodorașcu
Regia: Răzvan Ioan Dincă
Costume: Doina Levintza
Scenografia: Joszef Werner
Coregrafia: Florin Fieroiu
Maestru cor: Gabriel Popescu

Distribuţie:
Maritza: Doina Scripcaru, Silvia Şohterus
Tassilo: Alfredo Pascu, Florin Budnaru
Liza: Gabriela Daha, Mediana Vlad
Jupan: Cătălin Petrescu, Valentino Tiron
Ioţa: Daniel Eufrosin, Paul Lăzărescu
Bozena: Adriana Mirea, Camelia Mocanu
Ceko: Nicolae Simulescu, Arnold Mack
Manja: Claudia Măru-Hanghiuc, Raluca Ciocă, Claudia Niţulescu
Ilka: Jeaninne Bradler
Berko: Arnold Mack, Mihăiţă Radu

Soliştii baletului: Monica Ştraţ, Sorina Micşunescu Tiron, Andreea Toma, Marian Horhotă, Traian Vlaş, Marius Grosu




Please Note: You may have disabled JavaScript and/or CSS. Although this news content will be accessible, certain functionality is unavailable.
Rebecca
Premiera: 7 şi 8 mai 2011.Spectacolul anului 2011 - în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei Actualitatea Muzicală, ediţia a XXII-a  Având la bază romanul omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, „Rebecca” face parte, alături de “Elizabeth”, “Mozart!” sau “Marie Antoinette”, din seria musicalurilor de succes ai...
Romeo şi Julieta
Spectacolul anului 2009 - în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei Actualitatea Muzicală, ediţia a XX-aMusicalul creat de Gérard Presgurvic, având la bază piesa lui Shakespeare, a avut premiera pe 19 ianuarie 2001, la Paris. Cunoscând un succes imens, musicalul a fost montat în Canada, Antwerp, Londra, Amsterdam, Szeged, Budapesta, Moscova, Viena, Seul şi...
Paris, mon amour
La Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Parisul boem al cabaretului şi cafenelelor îşi descoperă tainele, respirând şi iubind alături de micii săi vagabonzi, de artiştii şi de frumoasele sale curtezane. Producţia Teatrului de Operetă invită spectatorii într-o cafenea de pe o stradă pariziană, unde sub lumina felinarelor, la un pahar de şampanie,...
Broadway-Bucureşti
Broadway-Bucureşti este un spectacol cu cele mai frumoase momente din 14 musicaluri celebre americane realizate de la începuturi până astăzi, un spectacol pe care au acceptat să îl realizeze mari creatori (regizori, coregrafi, scenografi), personalităţi proeminente ale teatrului românesc de astăzi, artişti din generaţii diferite, deosebiţi, firesc, prin stilul...
Supermarket
Textul spectacolului \"Supermarket\" este un libret pentru un musical neconvenţional, redus la scară şi cu reţeta pe alocuri \"alterată\", pe alocuri complet \"stricată\".Într-un supermarket oarecare, câţiva clienţi dominaţi de febra cumpărăturilor se intersectează în diferite momente ale unei sesiuni de shopping. Îşi povestesc problemele, se confesează, se...
HAZARD - recital de magie
Premiera oficială: 17 decembrie 2010Hazard este un recital de magie oferit de Andrei Teaşcă, într-un spectacol extraordinar acompaniat live de orchestra Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Publicul are pentru prima dată ocazia să descopere un concept inedit de spectacol în care arta magiei şi cea lirică se întâlnesc într-o simbioză...
Please Note: You may have disabled JavaScript and/or CSS. Although this news content will be accessible, certain functionality is unavailable.
Liliacul
Premiera: 4 noiembrie 2010.Liliacul, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate operete ale faimosului Johann Strauss-fiul, revine în repertoriul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, într-o viziune contemporană, care îşi propune să reinterpreteze libretul şi să aducă pe scenă personaje tip ale zilelor noastre.Acţiunea este în sine o poveste...
Silvia
Silvia, sau Prinţesa Ceardaşului este una dintre cele mai faimoase operete compuse de Emmerich Kálmán. În 1915, când acest savuros cocktail de romantism, vals, ceardaş şi umor fin a debutat pe scena vieneză a Teatrului Johann Strauss, publicul avea nevoie mai mult decât oricând de mirajul unei Belle Epoque. Iar acest basm de cabaret, povestea de dragoste...
Voievodul Ţiganilor
După un lung şi nedrept exil, reîntors la castelul strămoşilor săi, baronul Sandor Barinkay are neplăcuta surpriză să-şi găsească proprietatea complet ruinată. Destinul, poate, ca recompensă pentru tot ce a pătimit, îi scoate în cale pe tânăra ţigancă Saffi. Fermecat de frumuseţea ei, Barinkay se îndrăgosteşte pe loc şi o cere de nevastă....
Contesa Maritza
Văduvă, nobilă, tânără, frumoasă, bogată, mai ales bogată - contesa Maritza este insistent curtată de admiratorii care o asaltează cu cereri în căsătorie. Pentru a scăpa de stăruinţele acestora, ea anunţă o logodnă cu un oarecare Koloman Jupan, bărbat care - aşa crede ea – nu există decât ca personaj în opereta Voievodul ţiganilor de Johann...
Văduva Veselă
Cu o regie semnată de Attila Beres, celebra Văduva Veselă, care a dat tonul unei perioade cunoscute ca Epoca de Argint a genului, revine în repertoriul teatrului din Bucureşti, fiind prima coproducţie româno-maghiară din cadrul programului „Opereta deschisă”. Regizorul Beres Attila declara despre această colaborare: Vorbind aceeasi limba, data fiind preocuparea...
Please Note: You may have disabled JavaScript and/or CSS. Although this news content will be accessible, certain functionality is unavailable.
Maria de Buenos Aires
Premiera: 11 martie 2011. „Maria de Buenos Aires” este o poveste despre viaţă, moarte şi renaştere, personajul principal devenind pe scenă întruchiparea unui Buenos Aires pasional, distructiv, decadent, dar având posibilitatea de a se salva tocmai prin asumarea şi înţelegerea destinului său. Povestea suprarealistă se învârte în jurul unei...
Royal Fashion
„În 1947 n-a abdicat sub ameninţarea tancurilor sovietice doar monarhia, ci şi calitatea sub presiunea cantităţii revoltate. De atunci, în România, ducem o viaţă pur cantitativă. Măsurată mai întâi în cincinale, accelerată azi dincolo de firea umană, această viaţă ne-a gonit şi ne goneşte încontinuu de noi înşine. Am...
Urban Kiss
Urban Kiss reprezintă un protest urban, o revoltă în faţa absurdului lumii contemporane, în faţa societăţii ca sistem de îngrădire, de limitare a libertăţii individului. Spectacol-instalaţie multimedia, interdisciplinar, mixează laolaltă muzica, dansul (dans contemporan cu influenţe de street-dance, jazz sau gimnastică), proiecţiile video şi arta plastică,...
Please Note: You may have disabled JavaScript and/or CSS. Although this news content will be accessible, certain functionality is unavailable.
Recital vocal-instrumental de muzică românească, prilejuit de Ziua Culturii Naționale - CAHUL (Rep. Moldova)
17 IANUARIE 2014, ORA 19.00CENTRUL „NUFĂRUL ALB”, CAHUL, REPUBLICA MOLDOVA Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” prezintă vineri, 17 ianuarie 2014, ora 19.00, la Centrul „Nufărul Alb” din Cahul (Republica Moldova), un recital vocal-instrumental special, al cărui program este alcătuit în totalitate din...
Recital vocal-instrumental de muzică românească, prilejuit de Ziua Culturii Naționale - GIURGIU
14 IANUARIE 2014, ORA 18.30ATENEUL „NICOLAE BĂLĂNESCU”, GIURGIU Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” prezintă marți, 14 ianuarie 2014, ora 18.30, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” din Giurgiu, un recital vocal-instrumental special, al cărui program este alcătuit în totalitate din muzică...
Spectacole interactive pentru copii din unităţi de învăţamânt special şi medii defavorizate / 10-12 decembrie
Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” organizează, în cadrul proiectului „Creşte prin artă!”, în intervalul 10 – 12 decembrie, la sediul Bibliotecii Naţionale a României (Bd. Unirii, nr. 22), un program de activităţi adresate copiilor din unităţi de învăţământ special şi medii defavorizate din Bucureşti. Programul,...
Concert de romanțe
Soliştii Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” vor susţine vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 20.00, la Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe un Concert de romanţe cu ocazia Zilei Naţionale a României. Mioara Manea-Arvunescu, Tina Munteanu, Ernest Fazekas şi Cătălin Petrescu vor interpreta, dirijaţi de maestrului...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 11
12.00 – Concert de muzică religioasă – Corul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, dirijor: Gabriel Popescu/ Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” În cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului „Viaţa e frumoasă!”, Corul Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” va prezenta, ca în fiecare an, o serie de...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 10
19.00 – Musical Studio - Live (cu: Cristina Bleandura, Victor Bucur, Marin Fagu, Lucian Ionescu, Oana Rusu)/ concert de absolvire al soliștilor din cadrul Studioului de Canto condus de Alfredo Pascu/ Godot Cafe-Teatru „Studioul de Canto”, este un proiect al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, iniţiat de către cunoscutul tenor Alfredo Pascu şi...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 9
17.00 – „The Living Room”, regia: Thomas Richards, Focused Research Team in Art as Vehicle - Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards / performative event/ Foaierul Galben, Opera Naţională Bucureşti Spectacolul regizat de Thomas Richards urmăreşte să poarte spectatorii acasă, într-un loc în care sunt bineveniţi. Pornind de la acest spaţiu generic...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 8
17.00 – „The Living Room”, regia: Thomas Richards, Focused Research Team in Art as Vehicle - Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards / performative event/ Foaierul Galben, Opera Naţională Bucureşti Spectacolul regizat de Thomas Richards urmăreşte să poarte spectatorii acasă, într-un loc în care sunt bineveniţi. Pornind de la acest spaţiu generic...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 7
19.00 – „O poveste japoneză”, regia: Yasuda Masahiro, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu/ spectacol de kabuki/ Opera Naţională Bucureşti „O poveste japoneză” este adaptarea scenică a unei piese scrise de Chikamatsu Monzaemon - cel mai cunoscut autor de teatru tradiţional japonez - care are la bază o stranie poveste adevărată petrecută,...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 6
18.00 – Concert de muzică religioasă – Corul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, dirijor: Gabriel Popescu/ Biserica „Domniţa Bălaşa” În cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului „Viaţa e frumoasă!”, Corul va prezenta, ca în fiecare an, o serie de concerte de muzică religioasă în câteva dintre cele...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 5
17.00 – Proiecţie de fragmente din opusurile Workcenterului şi conferinţă susţinută de Thomas Richards şi Mario Biagini - Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards/ Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” În cadrul acestui eveniment deschis publicului, Thomas Richards şi Mario Biagini împreună cu echipele...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 4
17.00 – Sonia Theodoridou – „Kavafis. Umbrele iubirii” (Grecia) / recital de lieduri pe versuri de K.P.Kavafis / Foaierul Galben, Opera Naţională Bucureşti La împlinirea a 150 de ani de la naşterea poetului grec K.P. Kavafis, soprana Sonia Theodoridou împreună cu pianistul Markos Kotsias prezintă un concert de lieduri pe versurile celor mai cunoscute...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 3
18.30 – Lansare de carte „Fascinaţia ca destin al Operetei - Mioara Manea-Arvunescu” de Ion Moldovan/ Foaierul Operei Naționale București Volumul „Fascinaţia ca destin al operetei - Mioara Manea-Arvunescu”, propus de jurnalistul Ion Moldovan, este un dialog între autor şi cunoscuta solistă a Teatrului Naţional de Operetă, o profesionistă de...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 2
18.30 – Vernisajul Expoziţiei de costume de Operă, Operetă și Musical şi a Expoziţiei filatelice /Foaierul Operei Naţionale Bucureşti Expoziţia de costume de Operă şi Operetă şi expoziţia filatelică propun publicului, fie el amator sau, pur şi simplu, curios, o experienţă aparte, bazată pe senzaţia produsă de (re)actualizarea sau descoperirea unor mari spectacole ale...
Festivalul Internațional Viața e frumoasă! / Ziua 1
18.30 – Vernisajul Expoziţiei de fotografii – „Teatrul Național de Operetă în turneu naţional - Retrospectivă”, fotograf: Oana Turcu/ Băneasa Shopping City/ Expoziția va putea fi vizitată și la Palatul Șuțu (exterior) Fotografiile realizate de Oana Turcu îi surprind pe artiştii Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” -...
Arii şi duete din operete celebre (Sibiu - Teatrul Naţional Radu Stanca)
Concert susţinut de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” în deplasare, la sediul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Concertul de Arii şi Duete din Operete Celebre este o invitaţie de a pătrunde în universul fermecător al acestui gen muzical, în compania soliştilor Teatrului Naţional de Operetă. Spectacolul...
Concert de romanţe (Sibiu - Teatrul Naţional Radu Stanca)
Concert susţinut de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” în deplasare, la sediul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Concertul de Romanţe ce va fi prezentat pe scena sibiană aduce în prim-plan un repertoriu alcătuit din creaţii clasice ale genului, precum: Dragoste, buruiană rea, Pe lângă plopii fără soţ, N-ai să...
Costumul
COSTUMUL / THE SUIT22 & 23 septembrie 2013, ora 19.00Sala Operei Naționale București Spectacol prezentat de Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” în avanpremiera celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e frumoasă!” (7-17 noiembrie 2013, București) Adaptat după nuvela cu acelaşi titlu a lui...
Gala de Operetă Viața e frumoasă!
Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” organizează vineri, 12 iulie 2013, ora 20.00, în Piața Primăriei din Otopeni, o Gală de Operetă intitulată „Viața e frumoasă!”, ce va include momente din operete celebre, valsuri și polci. Evenimentul se desfășoară sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu și beneficiază de interpretarea soliștilor Amelia...
Festivalul Zilele Monteorului / 5 - 7 iulie 2013
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” va participa, în calitate de co-organizator, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Zilele Monteorului, ce va avea loc între 5 şi 7 iulie a.c. în staţiunea Sărata Monteoru din judeţul Buzău. Organizat anual, cu ocazia aniversării atestării documentare a localităţii, Festivalul „Zilele...
Artele spectacolului pe înțelesul celor mici, un weekend dedicat copiilor
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” și Institutul Francez din București organizează în weekend-ul 1 şi 2 iunie 2013, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, un program special dedicat copiilor și intitulat „Artele spectacolului pe înțelesul celor mici”. Astfel, pe parcursul celor două zile de evenimente, la Institutul Francez (Bulevardul...
Visătorul trezit
VISĂTORUL TREZIT / THE AWAKEN DREAMER Concert-spectacol în premieră absolută. Luni, 27 mai, ora 19.00,  Opera Națională București. Eveniment organizat în cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului “Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” (SIMN). Concertul-spectacol „Visătorul trezit” va avea loc în premieră absolută luni, 27...
Turneu naţional 2012/2013
TURNEU NAȚIONAL - STAGIUNEA 2012 / 2013 În condiţiile schimbărilor aduse spaţiului de desfăşurare al activităţii teatrului, stagiunea 2012 - 2013 se desfășoară sub forma unui turneu național ce include numeroase oraşe din ţară, printre care Timişoara, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea sau Ploiești. Turneul include spectacolele de operetă,...
Festivalul POVEȘTI PENTRU COPII ȘI OAMENI MARI
FESTIVALUL POVEȘTI PENTRU COPII ȘI OAMENI MARIEd. I – București17 – 21 decembrie 2012,Biblioteca Națională a României Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari”, organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, se va desfășura între 17 și 21 decembrie...
Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Muzical - Viața e frumoasă! (ed. a V-a / 8-18 noiembrie 2012)
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL ARTELOR SPECTACOLULUI MUZICAL„VIAŢA E FRUMOASĂ”Ediţia a V-a, 8-18 noiembrie 2012, Bucureşti   Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical Viaţa e frumoasă a ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediţie, o ediţie aniversară ce reuneşte, timp de 11 zile, cele mai reprezentative evenimente din sfera spectacolului...
Festivalul Zilele Monteorului / 13 - 15 iulie 2012
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a participat, în perioada 13 – 15 iulie 2012,  la cea de-a treia ediţie a Festivalului „Zilele Monteorului”, eveniment ce a avut loc în staţiunea Sărata Monteoru din judeţul Buzău. Organizat anual de către Primăria şi Consiliul Local al Comunei Merei, împreună cu partenerii săi, acest...
Zilele Culturii Româno-Maghiare - Aiud, 6-8 iulie 2012
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a participat la „Zilele Culturii Româno-Maghiare” / Aiud, 6 - 8 iulie 2012. Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a participat, în perioada 6 – 8 iulie 2012, la “Zilele Culturii Româno-Maghiare”, un eveniment ce a avut loc în premieră şi care s-a desfăşurat ...
Gala Internaţională de Operetă şi Musical - Kiev - 31 martie 2012
Eveniment organizat de Teatrul Naţional Academic de Operetă din Kiev şi de Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian - 31 martie 2012. Teatrul Naţional Academic de Operetă din Kiev şi Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian au organizat în data de 31 martie 2012, la Kiev, Gala Internaţională de Operetă şi Musical, la care au luat parte solişti ai...
Concert de Primăvară
Concert de Primăvară - arii şi duete din repertoriul internaţional În data de 15 martie 2012, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” iniţiază seria de concerte având în prim-plan cele mai îndrăgite operete şi musicaluri compuse de-a lungul timpului pe plan internaţional. Astfel, căutând să redea prin muzică, dans şi atmosferă farmecul...
Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ''Viaţa e frumoasă!''
Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” Ediţia a IV-a 10-20 noiembrie 2011, Bucureşti Organizator principal: TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ „ION DACIAN”   Între 10 şi 20 noiembrie 2011, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor...
Concert In Memoriam ION DACIAN __ 100 de ani de la naştere
Concertul de gală desfăşurat sub egida „ELITE ART CLUB UNESCO - PROMS of Delight” este prilejuit de aniversarea a 100 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai importante figuri ale Operetei în România – maestrul Ion Dacian. Concertul are loc la exact 100 de ani de la naşterea lui Ion Dacian, în data de 11 octombrie 2011, la ora 19.00 şi va include...
Stagiunea Camerală Bosendorfer
De mai bine de un veac şi jumătate, pianele Bösendorfer au fost şi sunt preferate de personalităţi ilustre ale muzicii de pretutindeni. De la de la Franz Liszt, Richard Wagner, Johannes Brahms sau Gustav Mahler la Daniel Barenboim, Arturo Benedetti Michelangeli, Sviatoslav Richter sau Yehudi Menuhin ori, de ce nu, Vanghelis, Paul McCartney sau Michael Jackson, marii artişti au fost...
Invitaţie la Vals
„Invitaţie la Vals” este o invitaţie la bună dispoziţie adresată tuturor vârstelor, adaptabilă atât sălii de concert cât şi spaţiilor neconvenţionale, impresionând prin plăcerea cu care, deopotrivă orchestra TNO dăruieşte şi publicul se bucură de frumuseţea nepieritoare a celor mai iubite valsuri compuse vreodată. În program, iubitorii...
Romeo şi Julieta Bilingv
În luna aprilie a anului 2009, parteneriatul cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta aducea în faţa publicului bucureştean unul dintre cele mai apreciate musical-uri jucate pe scena locală, Romeo şi Julieta. Muzica lui Presgurvic, libretul modern, echipa de creaţie maghiară şi interpreţii români au fost cheia unui succes atât în rândul...
Please Note: You may have disabled JavaScript and/or CSS. Although this news content will be accessible, certain functionality is unavailable.
Cocoşelul Neascultător
Scrisă de actorul Ion Lucian, piesa pentru copii „Cocoşelul neascultător” a fost un succes în numeroase teatre, fiind montată atât în ţară, cât şi peste graniţe, la Paris, Caen, Rennes (Franţa), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia) sau Osaka (Japonia). Transpusă pe muzica lui Constantin Ungureanu ca spectacol muzical pentru copii, piesa a intrat...
Frumoasa din pădurea adormită
A fost odată ca niciodată o împărăţie cu zâne bune şi vrăjitoare rele, cu broaşte şi berze vorbitoare, cu oameni liniştiţi şi cumsecade peste care domnea un împărat. Împreună cu soţia lui, împărăteasa Zimby, au aşteptat cu nerăbdare ca barza Bertha să le aducă un bebeluş. Barza Bertha şi buna ei prietenă, Broasca Bibi, aduc în dar la...
Micuţa Dorothy
Dorothy şi căţeluşul ei Ţic-Ţic sunt purtaţi de un groaznic ciclon, cu casă cu tot, departe în Kansas. În cădere, casa o omoară pe temuta vrăjitoare Zug-Zeg. Spiriduşii şi Zâna Albă îi mulţumesc fetiţei că i-a scăpat de cumplita Zug-Zeg. Dorothy îşi doreşte să se întoarcă acasă, dar află că numai Vrăjitorul Oz o poate ajuta. Pornită...

Despre noi

*În septembrie 2013, în urma adoptării unei Hotărâri de Guvern privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea şi funcţionarea Operei Naţionale Bucureşti, managementul acesteia şi cel al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” au fuzionat, fără a afecta însă integritatea lor artistică. 

Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” are o istorie bogată în reuşite şi împliniri, deşi, nu o dată, instituţia a fost nevoită să renască din propria-i cenuşă, să se reinventeze pentru a face faţă atât provocărilor destinului, cât şi noilor cerinţe ale pieţei culturale.

Astăzi, instituţia îşi dezvoltă şi construieşte activitatea în fiecare zi, manifestând o atenţie deosebită faţă de prietenii săi, vechi sau noi. Printr-o serie de proiecte şi programe dedicate atât publicului cât şi angajaţilor, teatrul a reuşit, în scurt timp, să devină un important centru cultural al Bucureştiului.
 
De la proiectele dedicate accesibilizării actului artistic (Opereta de lângă tine), la coproducţii şi colaborări internaţionale (Opereta deschisă – „Silvia”, „Văduva veselă”), de la reformularea artistică a spectacolelor de operetă clasică pentru a răspunde orizontului de aşteptare actual la noile producţii de musical („Romeo şi Julieta”), de la tradiţie la inovaţie şi experiment şi la proiecte socio-educaţionale (Studioul de ARTE pentru copii, workshopul „Romeo şi Julieta Junior”, proiecte sociale -  „Dăruind vei dobândi”), Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” îşi propune, cu fiecare proiect, să formuleze o strategie culturală inedită şi atrăgătoare care să promoveze valoarea, unicitatea şi importanţa artelor spectacolului muzical, atât în România cât şi peste hotare.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Teatrului de Operetă şi Musical este şi organizarea Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă”. Prin acest proiect, Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian” doreşte să devină un participant activ pe scena culturală românească, identificând probleme şi dezvoltând soluţii pentru a răspunde cerinţelor tehnice, artistice şi de recepţie, cu care opereta şi spectacolul muzical, în general, se confruntă astăzi în România.

Totodată, Teatrul de Operetă şi Musical a iniţiat, alături de Teatrul de Operetă din Budapesta, proiectul primei Uniuni a Teatrelor Muzicale Europene. Printre semnatari s-au aflat Dl. Jurij Shvartskopf, Director general al Teatrului de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg şi Dl. Egon Kulhanek, Director general al Teatrului Karlin din Praga. Uniunea Europeană a Teatrelor Muzicale urmăreşte să contribuie la conservarea, dezvoltarea şi promovarea culturii europene şi a tradiţiei sale, prin intermediul operetei şi musicalului, să se constituie într-o platformă de schimburi de bună practică şi să menţină un înalt nivel profesional pe piaţa spectacolelor muzicale.

În plus, fiind unica instituţie din ţară care are ca obiect de activitate opereta, Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” îşi conduce activitatea cu o atenţie deosebită faţă de latura educativă a misiunii pe care o are, faţă de impactul propunerilor sale asupra dezvoltării societăţii şi a sectorului cultural. Astfel, în octombrie 2009 Teatrul, în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano, au iniţiat proiectul SCENART – Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului, dedicat dezvoltării pieţei muncii şi a resurselor umane în artele spectacolului din România în domeniile artistic, tehnic şi administrativ. SCENART este un proiect co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane „Investeşte în oameni!“ şi constituie primul proiect strategic, pe o perioadă de trei ani, destinat dezvoltării resurselor umane din domeniul artelor spectacolului din România.

Urmărind să devină o instituţie europeană în toate ramurile domeniului său de activitate, din 2010 Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” este singura instituţie de spectacole din România care a obţinut certificarea activităţii sale conform normelor de management al calităţii ISO 9001.

 

Opereta - Opera
primaria sector 1

fives
affichage romania oops media liternetauto expertyacht expert
mediablocspin media24 fun