Oana Rusu

Orest Pîslariu-Ranghilof
noiembrie 6, 2017
Mioara Manea Arvunescu
noiembrie 6, 2017
Orest Pîslariu-Ranghilof
noiembrie 6, 2017
Mioara Manea Arvunescu
noiembrie 6, 2017

A absolvit Universitatea de Arte Teatrale din Târgu Mureș, secția Actorie. A colaborat cu regizori renumiți, precum Alexander Hausvater, Mihai Măniuțiu, Cristian Juncu, Beatrice Rancea, Sorin Militaru sau Béres Áttila. Activitatea sa artistică include numeroase apariții TV și participarea la diverse festivaluri din 2003 și până în 2008, atât în orașele din țară cât și din străinătate.

A câștigat importante premii: Premiul Timică pentru cea mai bună prezență artistică (Gala Tânărului Actor, Mangalia), Premiul pentru cea mai apreciată actriță de musical (acordat de Agenția Națională a Rromilor), Premiul pentru Participare Publică, secțiunea Cultură, Gala Femeilor Rome (acordat de Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună“ și Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială).

Este colaboratoare a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din 2008, repertoriul său incluzând rolurile: Praskovia în „Văduva veselă”, Sally Bowles în „Cabaret”, Velma Kelly în „Broadway-București”, Galia în „Odiseea Vîsoțki”. Joacă de asemenea în spectacolul-colaj de chansonete „Paris, mon amour”.

btn-lounge-down