Daniel Madia

Doina Scripcaru
noiembrie 6, 2017
Cristian Caraman
noiembrie 6, 2017
Doina Scripcaru
noiembrie 6, 2017
Cristian Caraman
noiembrie 6, 2017

A absolvit Liceul de Muzică în 1989, unde a studiat contrabasul, tuba și pianul. Zece ani mai târziu absolvă Facultatea de Interpretare Muzicală – Secția Canto Clasic din cadrul Universității de Muzică București.

Din 1994 începe să colaboreze ca solist cu corul „Gloria Cantus” (turnee în Italia, Spania, Germania 1994-1998),

cu Filarmonica „George Enescu” și Opera Națională București (1999-2001). Efectuează o serie de turnee și recitaluri de operă, vocal simfonice, muzică sacră și liturgică în România, Italia, Spania, Germania (1996-2000). Este semifinalist al Concursului Internațional de Canto „Viotti” din Italia.

Începând din 2002 este

solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”. A evoluat în numeroase spectacole de operă și operetă, printre care: „Flautul fermecat”, „Bărbierul din Sevilla”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Boema”, „Manon Lescaut”, „Lucia di Lammermmoor”, „Paiațe”, „Încoronarea Papei”, „Văduva veselă”, „Somnabula”, „Secretul lui Marco Polo”, „Vânzătorul de păsări” și în spectacolul de chansonete „Paris, mon amour”.

btn-lounge-down